Posted by / duminică, 16 aprilie 2017 / No comments / ,

Invidia şi ura pot duce la pierderea vederii!



Publicitate
Un articol de Claudia Bulacu

Boala poate fi considerată un sprijin pentru noi, un semnal de alarmă care ne avertizează că drumul pe care mergem este greşit şi că ar trebui să facem ceva să îl schimbăm. De asemenea, este un dezechilibru energetic şi spiritual menit să ne ajute în planul evolutiv.

Acceptând că drumul pe care suntem este în dezavantajul nostru este primul pas spre îndreptarea lucrurilor!

pierderea vederii prin rautate

Apoi,urmatorul pas este să cerem îndrumare divină pentru a găsi drumul corect,pentru a restabili legătura care ar trebui să existe în permanentă între noi şi Dumnezeu. Cât timp această legătură este fragilă sau este pe cale să se rupă, boala nu se va vindeca de la sine.

Cu cât acumulăm mai multă iubire în suflet pentru Creator,cu atât El intervine mai rapid pentru a ne vindeca sufletul şi apoi corpul. Un suflet bolnav este un suflet care nu trăieşte prin şi pentru Dumnezeu. Acest suflet s-a ataşat prea mult de partea materială sau de alte aspecte ale vieţii (partener,funcţii, situaţii etc) uitând să păstreze în permanenţă iubirea pentru Cel care l-a creat.

Invidia şi ura pot duce la pierderea vederii


În plan spiritual, ochii indică o anumită atitudine de indiferență faţă de cei apropiaţi. Persoana în cauză refuză să îi ajute sau să le vadă problemele cu care se confruntă, deşi poate ar avea chiar mijloacele neceesare să îi ajute, dacă ar vrea.

Miopia este generată de ură faţă de apropiaţi, de nemulţumirea faţă de ei şi faţă de sine şi, uneori,chiar de sentimentele de invidie. Dacă la acestea se adaugă dispreţul şi neputinţa de a ierta unele fapte din trecut, vederea se slăbeşte şi se ajunge până la orbire ,dacă persoana nu îşi schimbă atitudinea.

Trebuie adăugat aici că iubirea faţă de lume pusă mai presus decât cea faţă de Dumnezeu duce,de asemenea, la pierderea vederii.

Singura soluţie : întoarcerea către Dumnezeu cu toată iubirea noastră

Deşi toată lumea spune că Dumnezeu este pe primul loc înainte de orice, practica a dovedit că nu este chiar acesta adevărul, dovadă că persoanele în vârstă,care încep să se ataşeze din ce în ce mai mult de cele pământeşti, îşi pierd încet-încet vederea.

Teama de moarte le schimbă comportamentul şi,în plus, sănătatea şubrezeşte, iar organismul nu mai răspunde la fel solicitărilor.Toate acestea sunt dezechilibre ale relaţiei cu divinitatea şi exprimă un puternic ataşament faţă de viaţă.

Odată sesizate aceste dezechilibre,se poate reveni la starea normală de sănătate prin dezvoltarea iubirii faţă de Creator,prin post şi rugăciune, prin înţelegerea faptului că viaţa este un cadou temporar de care trebuie să ne bucurăm clipă de clipă.

Publicitate
*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Invidia şi ura pot duce la pierderea vederii!

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu