Posted by / joi, 23 februarie 2017 / No comments / ,

Toate bolile intestinale ar putea fi prevenite şi vindecate dacă oamenii ar cunoaşte aceste lucruri!




Puţini oameni sunt conştienţi de faptul că artrita, durerile de cap, alergiile, bolile de piele şi tumorile canceroase se află în strânsă legătură cu slăbirea funcţiei intestinale. La nivelul intestinelor are loc cea de-a treia etapă a procesului de digestie.

Prin procesul de masticaţie, alimentele se amestecă cu saliva şi alcătuiesc bolul alimentar, care apoi ajunge în stomac, unde este prelucrat, şi în final în intestine, unde are loc absorbţia nutrienţilor şi sunt eliminate reziduurile. Corpul parcurge acest proces de cel puţin trei ori pe zi.

curata intestinele periodic pentru o sanatate de fier

Arbuthnot Lane este numele chirurgului englez care a trăit în prima jumătate a secolului XX, şi care a deschis drumul medicinei interne de astăzi. Acesta se specializase în amputaţii intestinale, metodă prin care a ajutat numeroşi pacienţi să se vindece de diferite boli intestinale. În timp ce îşi trata pacienţii, Lane a observat un fenomen bizar – la câteva luni de la operaţie, unii dintre pacienţi se vindecaseră complet de boli care nu păreau să aibă vreo legătură cu colonul. Un băieţel se vindecase de artrită, în timp ce o femeie se vindecase de guşă. Alte rezultate neobişnuite l-au făcut pe chirurg să realizeze că foarte multe boli şi afecţiuni care nu fuseseră până atunci corelate cu starea intestinelor erau de fapt cauzate de îmbolnăvirea colonului.

În prezent, medicina modernă corelează numeroase boli periculoase cu blocajele intestinale. Bernard Jensen, medic primar şi autor a numeroase publicaţii medicale, susţine că, prin examinarea cazurilor de toxiinfecţie organică, medicina ia în calcul doar toxinele de mediu, trecând astfel cu vederea toxinele existente în corp.

Cu câteva secole în urmă, clismele erau considerate într-atât de importante încât erau administrate lunar tuturor pacienţilor. Curăţarea intestinelor era de o importanţă vitală atunci deoarece intestinul gros era considerat unul dintre cele mai importante organe ale corpului. Acesta îndeplinea funcţii digestive vitale, era responsabil cu absorbţia nutrienţilor, şi lucra în tandem cu pielea, rinichii şi plămânii în procesarea şi eliminarea reziduurilor. Desigur, colonul şi rectul erau considerate şi ele la fel de importante.

Mulţumită enzimelor şi florei bacteriene, intestinele întregesc şi pun capăt procesului de digestie, contribuind totodată la absorbţia unor nutrienţi precum apa şi aminoacizii din hrană înainte de excreţie. Această funcţie are un rol esenţial în organism, iar deteriorarea ei pune în pericol sănătatea întregului corp. Deteriorarea funcţiei intestinale duce la inflamarea şi permeabilizarea mucoasei intestinale. Astfel, toxinele, paraziţii şi hrana incomplet prelucrată pătrund în limfă şi în sânge, cauzând diferite îmbolnăviri.

Printre consecinţe se numără migrenele, alergiile, bolile de piele, disfuncţiile de prostată, diverticulita, constipaţia şi alte probleme digestive, artrita, reumatismul, oboseala, problemele cardiace, problemele respiratorii, depresia, problemele de concentrare, anxietatea, atacurile de panică, infecţiile, inflamaţia, paraziţii intestinali şi bruxismul. Iată de ce este necesar ca intestinele să fie menţinute curate şi într-o bună stare de funcţionare.


În continuare îţi prezentăm principalele cauze ale deteriorării funcţiei intestinale:


1. Depozitele fecale

Medicul primar Arnold Egret susţine că principalul pericol pentru sănătatea colonului îl reprezintă produsele de panificaţie. Făina rafinată albă are marele dezavantaj de a se lipi de pereţii intestinali.

În amestec cu apa, făina albă devine ca un clei – în trecut, pasta de făină se folosea la încleierea cărţilor! De-a lungul anilor, alimentele care conţin făină albă aderă de pereţii intestinali, se întăresc şi ajung să producă blocaje. Cumulat cu stilul de viaţă sedentar, cu poluarea şi stresul cotidian, consumul de făină albă determină acumularea de toxine în colon, ceea ce afectează flora intestinală şi duce la încetinirea digestiei.

2. Disbioza intestinală

Disbioza intestinală este o boală cauzată de dezechilibrele microflorei intestinale. Consecinţele acestei boli pot fi catastrofale! De regulă, boala apare ca urmare a alimentaţiei nesănătoase, care permite acumularea de toxine şi bacterii în intestine. Astfel pot apărea polipi, tumori şi diferite tipuri de cancere digestive.


SCI este o boală comună care presupune fie accelerarea, fie întârzierea traseului hranei prin intestine. Sindromul este cauzat, de regulă, de anxietate sau de stres şi, netratat, poate avea drept consecinţe chiar şi îmbolnăvirea de cancer. SCI poate fi tratat cu succes prin remedii naturiste, aşa că discută cu medicul curant toate posibilităţile de tratament.

4. Sindromul de colon hiperpermeabil

Acest sindrom este cauzat cel mai adesea de fragilizarea pereţilor intestinali, a căror mucoasă devine treptat tot mai permeabilă. Se suspectează că acest sindrom ar fi principalul vinovat pentru apariţia unor boli grave precum boala celiacă, boala Crohn, infestaţiile cu Giardia lamblia, eczemele atopice, astmul, durerile de cap cronice şi artrita.

Problemele apar atunci când pereţii intestinali bolnavi permit intrarea în sânge a toxinelor, grăsimilor şi a reziduurilor. Dacă toxinele se răspândesc în organism, pot izbucni numeroase afecţiuni şi boli care nu par să aibă vreo legătură directă cu sindromul de colon hiperpermeabil, printre care şi alergiile şi intoleranţa la anumite alimente.

5. Sensibilitatea la gluten şi boala celiacă

Glutenul este o proteină conţinută de numeroase produse alimentare, nu numai de pâine şi pastele făinoase. Conţin gluten inclusiv cârnaţii, salamurile, cremele şi budincile, dar şi numeroase cereale şi derivate din cereale. În industria alimentară, principalul rol al glutenului este acela de elasticizare a aluatului. Există şi numeroase cereale care nu conţin deloc gluten, precum quinoa, orezul, hrişca şi meiul. Fulgii de ovăz pot să nu conţină nici ei gluten, dar de cele mai multe ori sunt prelucraţi în malaxoare care îi contaminează cu această proteină.

Foarte mulţi oameni suferă în ziua de azi de alergie la gluten. Aceste alergii pot determina mai departe apariţia de boli autoimune precum boala celiacă, care distruge cilii intestinali şi determină caşexie, ce poate fi letală. 


Ce e de făcut?

Laxativele sunt doar o soluţie temporară pentru curăţarea intestinelor. Folosirea lor pe perioade îndelungate poate afecta integritatea mucoasei intestinale. Cel mai indicat mod de curăţare a intestinelor sunt curele de detoxifiere.

Principalele simptome ale blocajelor intestinale sunt problemele de piele precum inflamaţiile, punctele negre, erupţiile acneice, eczemele, etc.

Dietă pentru vindecarea intestinelor

Planul alimentar prezentat aici ajută la refacerea florei intestinale şi curăţarea intestinelor.

Mic dejun: 1 măr, câteva smochine sau prune uscate înmuiate în apă fierbinte cu 12 ore înainte de consumare, iaurt, chefir şi brânză dulce. Evită produsele cu conţinut mare de zahăr şi făină, care duc la acidifierea organismului.

Prânz: cereale fără gluten (quinoa sau orez), legume, o bucată de carne de pui sau de peşte.

Cină: orez sau quinoa, legume crude.

Ca să menţii intestinele curate şi sănătoase, cel mai indicat este să ocoleşti carnea roşie, cafeina, zahărul, cafeaua cu lapte, laptele de vacă, băuturile carbonatate, precum şi pâinea albă şi integrală.

Consumă în schimb carne de pui, peşte, brânză de capră, ouă organice, iaurt şi brânză dulce. Evită, de asemenea, produsele din soia. Fructele sunt excelente pentru sănătate, cu condiţia să le consumi în stare crudă. Vitamina D naturală joacă şi ea un rol important pentru sănătatea intestinelor, aşa că ieşi cât mai des la aer curat în zilele însorite, mai ales ca vremea a început să se încălzească!

Despre autor:
Petrut s-a alaturat echipei Secretele pentru a veni in sprijinul oamenilor cu informatii despre o viata sanatoasa. Sursa: naturalhealingmagazine. Pe Petrut îl puteti gasi pe facebook si Google+.


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Toate bolile intestinale ar putea fi prevenite şi vindecate dacă oamenii ar cunoaşte aceste lucruri!

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu