Posted by / marți, 28 februarie 2017 / No comments / ,

Ești un singuratic și mai puțin sociabil? Află că faci parte dintr-o anumită categorie de oameni. Iată despre ce este vorba!



Un articol de Ileana Mladinoiu

Oamenii cu un IQ mai ridicat decât media au tendința să ducă o viață de pustnici și să prefere singurătatea, desi se află printre contemporanii lor.

S-ar părea că aceasta este concluzia unui studiu realizat de către doi cercetători din Singapore și publicat recent în “British Journal of Psychology”.

temperamentul solidar si inteligenta merg mana in mana

Potrivit cercetătorilor, acest lucru nu s-ar datora numai disprețului afișat față de semenii lor. Într-adevăr, s-ar putea crede că, dacă inteligenții doresc să fie singuri, este fiindcă ei îi consideră pe ceilalți inferiori pentru a merita să le acorde puțin din propriul timp.

Temperamentul solitar și inteligența merg adesea mână în mână, explică specialiștii, dar, în același timp, omul singuratic este stimulat mai puțin de relații sociale, comparativ cu semenii lor.

Psihologii Norman P. Li, de la Universitatea de Managenent din Singapore, și Satoshi Kanazawa, de la Școala Londoneză de Economie, au lucrat la un studiu despre fericirea omului modern și despre diversele variabile ce pot afecta fericirea.

Una dintre pistele explorate a fost cea a inteligenței indivizilor și sociabilitatea acestora. Cei doi cercetători au plecat de la “savanna theory of happiness” (teoria savanei). Adică, de la acea teorie a psihologiei evoluționiste formulate de Kanazawa.

Teoria presupune că multe dintre lucrurile ce ne fac fericiți astăzi sunt rămășițe legate de evoluția strămoșilor noștri îndepărtăți de genul Homo, al caror habitat original/primitiv era savana și care au evoluat în conformitate cu acel mediu.

Aceasta ar explica mai ales apetitul nostru pentru alimentele sărate, grase sau dulci. De asemenea, după Kanazawa, la originea altor comportamente specifice ființei umane, mult mai puțin evidente, ar fi gelozia sau chiar televizorul.

În zonele în care presiunea legată de mediul înconjurător și de alimentație nu este așa de puternică (de exemplu când trăim într-un oraș și nu într-o savană), caracterele sunt influențate de evoluție.

În vreme ce strămoșii noștri vânători/culegători aveau nevoie să interacționeze și să lucreze împreună cu membrii grupului din care faceau parte, ca să-și asigure traiul, altfel spus s-au adaptat foarte ușor la traiul din savana africană, noi avem mai puțină nevoie să trăim în armonie cu toată lumea pentru a supraviețui.


Rezultatele relevate de respectivul studiu par să meargă în această direcție. Efectuat pe un eșantion de 15.000 de adulți cu vârste între 18-28 de ani, studiul a demonstrat că persoanele cele mai inteligente preferă să trăiască în zone mai puțin populate și să stabilească un numar mic de relații sociale.

Cei doi oameni de știință citați explică faptul că ființele sociabile sunt de cele mai multe ori cele mai mulțumite și mai împlinite, iar cele dotate cu inteligență superioară mediei suferă adesea de singurătate.

În timp ce majoritatea oamenilor stabilesc contacte sociale cu membrii cercului lor social (prieteni sau familie), persoanele cu un IQ ridicat sunt la polul opus și suferă atunci când socializează.

Pentru ei, contactul cu prietenii poate genera efecte emoționale negative. Atunci se pot simți rău, au satisfacții mai reduse.


O altă explicație, în opinia lui Carol Graham de la Brookings Institition Washington, constă în aceea că oamenii înzestrați cu inteligență superioară și capacitatea de a explora nu-și vor petrece mai mult timp să socializeze, deoarece ei sunt preocupați de obiective pe termen lung.

Pe scurt, persoanele inteligente nu vor găsi timp să iasă cu prietenii, pur și simplu fiindcă sunt ocupați să-și pună la contribuție mintea sclipitoare în beneficiul umanității.

Procedând astfel, nu cumva există riscul ca oamenii din această tagma aspirând continuu spre obiective majore să piardă legătura cu trecutul evolutiv?


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ești un singuratic și mai puțin sociabil? Află că faci parte dintr-o anumită categorie de oameni. Iată despre ce este vorba!

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu