Posted by / duminică, 22 ianuarie 2017 / No comments / ,

Incontinența urinară – Mai mult decât o boală socială! Modalități de a redobândi controlul asupra vezicii!



Un articol de Mihaela Iliescu

Incontinenţa urinară este un simptom, nu o boală. Dar consecinţele pierderilor involuntare de urină pot afecta orgoliul, viaţa socială şi slujba unei persoane.

De aceea, urologii sunt de părere că incontinenţa urinară este mai mult o „boală” socială, iar oamenii vor face aproape orice pentru a-şi adapta viaţa la ea.

preluarea controlului asupra vezicii

Unul din zece oameni este afectat de incontinenţă urinară. Starea afectează mai mult de o treime dintre femeile cu vârsta peste 60 de ani, 5% dintre bărbaţii cu vârsta între 15 şi 64 de ani şi 25% dintre femeile din aceeaşi categorie.

Medicii afirmă că sunt afectaţi mai mulţi tineri, dar aceştia nu recunosc public.

Există două tipuri de incontinenţă: de efort şi imperioasă.


Dacă tusea, strănutul sau râsul vă fac să pierdeţi o cantitate mică de urină, atunci este vorba despre incontinenţă de efort – cea mai răspândită formă în rândul femeilor, de care sunt „vinovate” schimbările fizice care urmează după sarcină, naştere, menopauză sau apar în pre-menopauză.

Incontinenţa imperioasă este nevoia bruscă de a goli vezica. Ea apare fară un motiv aparent şi sunt afectate mai mult femeile, este cauzată de boală şi se întâlneşte frecvent la persoanele în vârstă.

Este bine să înţelegem că incontinenţa nu este inevitabilă şi nici ireversibilă.

Iată ce puteţi face:


- Ţineti un „jurnal al vezicii”, timp de o săptămână notaţi tot ce mâncaţi şi beţi, când mergeţi la toaletă şi când pierdeţi urină.

- Luaţi-o uşor cu lichidele, dar nu prea uşor. Este mai bine să beţi apă treptat, pe parcursul unei zile, decât să consumaţi o cantitate mai mare odată. Reducerea consumului de apă poate duce la deshidratare, înrăutăţind problemele urinare. În mod special, este important să nu beţi nimic cu două, trei ore înainte de culcare, mai ales dacă vă treziţi noaptea pentru a urina.

- Evitaţi alcoolul, care este un puternic stimulent pentru a urina.


- Evitaţi cofeina, care este un alt diuretic cunoscut. Cofeina se găseşte şi în alimente, precum ciocolata, dar şi în medicamente, precum analgezicele sau remediile împotriva răcelii. Jurnalul vă va ajuta să vedeţi cum şi când o consumaţi. Şi alte substanţe din cafea sau ceai acţionează ca iritanţi ai vezicii urinare.

- Evitaţi sucul de grapefruit, care este un diuretic renumit. Beţi, în schimb, suc de merişor, care ajută la prevenirea infecţiilor tractului urinar.

- Beţi apă plată, dioxidul de carbon din apa acidulată sau din băuturile carbogazoase face urina mai acidă, ceea ce atrage după sine nevoia imperioasă de a urina.

- Atenţie la constipaţie, care favorizează incontinenţa. Consumaţi alimente bogate în fibre. O sugestie pentru a rezolva asta: mâncaţi floricele de porumb în fiecare zi, preparate cu ajutorul unei surse de căldura, fară sare. Nu apelaţi la cele pregătite special pentru cuptorul cu microunde.

- Nu (mai) fumaţi, nicotina şi alte substanţe chimice din ţigări au efect iritant asupra vezicii.

- Eliminaţi excesul de greutate. Grăsimea şi reziduurile din colon apasă asupra vezicii.

Atunci cînd sunteţi la toaletă, staţi pînă simţiţi că vezica s-a golit complet, ridicaţi-vă, aplecaţi-vă puţin în faţă şi aşezati-vă din nou.

Faceţi un program de urinat şi antrenaţi vezica urinară De exemplu, dacă sunteţi la masă, nu vă abţineţi până terminaţi de mâncat, mergeţi înainte la toaletă. Mergeţi la toaletă şi înainte de culcare, chiar dacă nu simţiţi neapărat nevoia să urinaţi.


Sau vă puteţi abţine cât de mult puteţi între vizitele la toaletă (măriţi intervalul de la o săptămână la alta), chiar dacă aveţi mici pierderi de urină. Atâta timp cât vă puteţi respecta orarul, veţi câştiga mai mult control.

Faceţi exerciţii pentru pelvis. Aceste exerciţii au fost iniţiate in anii ´40 de dr. Alfred Kegel. 

Cum procedaţi?

• Fară să încordaţi muşchii picioarelor, fesele sau abdomenul, strângeţi sfincterul în jurul anusului. Acest exerciţiu vă face să identificaţi partea posterioară a muşchilor pelvieni.

• Cînd urinaţi, încercaţi să opriţi jetul, apoi să îl eliberaţi. Această manevră vă ajută să identificaţi partea anterioară a muşchilor pelvieni.

• Faceţi exerciţiul complet. Lucrând din faţă spre spate, strângeţi muşchii, în timp ce număraţi rar până la cinci, apoi relaxaţi-i. Repetaţi timp de cîteva minute, de cel puţin trei ori pe zi.

Anticipaţi accidentele şi nu intratţi în panică. Dacă vă pregătiţi să tuşiţi sau să strănutaţi, strângeţi muşchii cât de tare puteţi şi menţineţi încordarea timp de câteva secunde.


Pentru nevoia imperioasă de a urina, o altă strategie este să respiraţi adânc, să nu intraţi în panică şi să fiţi siguri că nimic rău nu se poate întâmpla.
Fiţi pregătiţi pentru urgenţele din timpul nopţii. Pregătiţi o ploscă, o oală de noapte sau folosiţi un tampon absorbant.

Ca o concluzie, înţelegeţi „aluzia” vezicii urinare şi urmaţi-o. Reduceţi tensiunea şi stresul.

Ori de căte ori sunteţi anxioşi sau deprimaţi, reacţiile corpului se amplifică negativ.

Acordaţi-vă timp în fiecare zi (cel puţin o oră) doar pentru dumneavoastră, plimbaţi-vă, urmariţi un film, vizitaţi un muzeu etc.


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Incontinența urinară – Mai mult decât o boală socială! Modalități de a redobândi controlul asupra vezicii!

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu