Posted by / marți, 31 ianuarie 2017 / No comments / ,

Argila - Pământul miraculos care vindecă foarte multe afecțiuni!



Un articol de Mihaela Iliescu

Argila conţine numeroase minerale şi oligoelemente (siliciu, albumină, oxizi de fier, magneziu, oxizi alcalini) şi are calităţi terapeutice miraculoase – este antiseptică, remineralizantă, reechilibrantă, antitoxica, ajută în stări infecţioase (enterite, enterocolite, colibaciloză), afecţiuni pulmonare sau parazitare (parazitoze intestinale, diferite forme de cancer).

pamantul miracol pentru sanatate

O plagă infectată şi/sau purulentă tratată cu argilă se vindecă rapid.

Cum se utilizează argila intern?


Argila trebuie să fie grasă, fără nisip şi neamestecată cu alte produse chimice medicamentoase. Există mai multe tipuri de argile, dar oricare ar fi forma ei, argila trebuie să fie nealterată de acţiunea produşilor chimici, să fi fost expusă la soare şi, de preferat, să fie recoltată din zona în care trăim.

În prima etapă se foloseşte apa de argilă – o linguriţă la 200 ml apă (pură, dacă se poate). Se pregăteşte de seara, iar dimineaţa, pe stomacul gol, apa limpede se bea cu înghiţituri mici. Se repetă acest procedeu timp de opt zile.

Se face o pauză de opt zile, apoi se consumă „laptele de argilă”. Se prepară la fel ca apa, numai că dimineaţa, pe stomacul gol, se bea tot amestecul. Se repetă acest procedeu timp de opt zile.

Pentru evitarea constipaţiei se măreşte consumul de apă până la trei litri zilnic.

Prima cură durează 24 zile (8-8-8), apoi se va relua timp de cincisprezece zile pe lună(5-5-5).

În cazul unei constipaţii cronice, se va rezolva întâi aceasta, iar în cazul unei hipertensiuni sau al unei hernii se va administra cu prundenţă şi se va întrerupe la orice reacţie nedorită. Se va relua după 15 zile, cu urmărirea reacţiilor.

Apa de argilă poate fi folosită şi în spălături vaginale.

Cum se utilizează argila extern?


Se prepară o pastă pentru cataplasme, într-un vas de sticlă sau de ceramică. Se lasă câteva ore. Eficienţa creşte dacă se adaugă tincturi de plante.
Se vor face cataplasme mai groase sau mai subţiri, calde sau mai reci, cu o durată variabilă de aplicare, după caz.

Pe regiunile inflamate din partea de jos a abdomenului se aplică mai reci şi se schimbă imediat ce apare senzaţia de cald. Pe rinichi şi ficat se aplică mai calde.

Cataplasmele se aplică direct pe piele sau se poate pune o pânză de tifon.

Durata de aplicare poate fi de o oră, două sau pe tot parcursul nopţii. Dacă apar senzaţii neplăcute, cataplasma se scoate şi se aplică din nou după 12 ore. Dacă se usucă, va fi înlocuită cu una proaspătă.

În abcese sau plagi purulente, cataplasmele se reînnoiesc la fiecare jumătate de oră, apoi la o oră şi la 90 de minute, în funcţie de evoluţie.

Nu se vor aplica cataplasme în două sau mai multe locuri diferite, ci se va respecta o pauză de două, trei ore între aplicări.


Pentru femei, în perioada menstruaţiei, nu este indicată aplicarea cataplasmelor.

O cură începută nu se întrerupe, deşi pot apărea manifestări ce indică o agravare a afecţiunilor respective. Aceste puseuri nu trebuie sa ne sperie, este aşa-numita „criză de vindecare” a organismului.

Se poate începe cu cataplasme mai subţiri (0,5 cm), pe perioade de timp mai scurte. Progresiv, putem creşte atât grosimea, cât şi perioada de aplicare.

Pe lângă plasturi şi comprese, argila se poate folosi şi pentru pudrare, mai ales în cazul iritaţiilor apărute la copii.

Rămăşiţele de argilă se îndepărtează cu apă calduţă, iar bandajele se aruncă, pentru că sunt impregnate cu toxine.

Atenţie! Argila nu se refoloseşte!


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Argila - Pământul miraculos care vindecă foarte multe afecțiuni!

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu