Posted by / sâmbătă, 14 ianuarie 2017 / No comments / ,

18 trucuri de folosire a oţetului de mere pentru curăţarea tuturor încăperilor locuinţei



Un articol de Razvan

Oţetul de mere are atât de multe utilizări încât nu ar trebui să lipsească din nicio gospodărie. În ultima vreme s-a discutat mult despre proprietăţile medicinale ale oţetului de mere, dar ştiai că aceeaşi substanţă poate fi transformată cu uşurinţă şi într-un detergent universal excelent pentru casă?

La fel ca mai toate tipurile de oţet, oţetul de mere posedă proprietăţi antimicrobiene puternice cel puţin la fel de eficace precum cele ale detergenţilor chimici disponibili în comerţ. Pentru a potenţa mai departe aceste efecte, poţi combina oţetul de mere cu multe alte substanţe naturale de curăţare ca, de exemplu, suc de lămâie, sare sau uleiuri esenţiale, singura excepţie fiind bicarbonatul de sodiu, care neutralizează aciditatea oţetului.

Potrivit Centrului Canadian de Mediu şi Sănătate, acidul din oţet penetrează membrana celulară a bacteriilor, determinând moartea celulelor prin eliberarea de protoni în nucleu.

Odată ce vei fi citit despre numeroasele moduri în care poţi utiliza oţetul de mere, sunt şanse mari să nu mai vrei să revii la detergenţii chimici obişnuiţi.

utilizarea otetului pentru curatenia generala

Așadar, iată în ce mod poți folosi oțetul de mere în afara ariei alimentare!


1. Îndepărtarea mucegaiului de pe cada de baie

Ceea ce reprezintă de obicei o mare provocare se rezolvă lesne cu oţet de mere. Ca să elimini petele de mucegai, foloseşte soluţie de oţet de mere diluat cu apă în proporţie de 50%. Pentru petele persistente, însă, foloseşte oţetul nediluat şi freacă bine suprafeţele de curăţat. Dacă petele de mucegai acoperă toată suprafaţa căzii, umple cada cu apă fierbinte şi toarnă în ea trei căni de oţet de mere, apoi aşteaptă să treacă 3-4 ore pentru ca murdăria să se înmoaie bine. Apoi goleşte cada şi sterge murdăria prin frecare cu o cârpă. În urmă, cada rămâne perfect curată şi dezinfectată! Poţi proceda la fel şi pentru curăţarea chiuvetelor.

Întrucât oţetul de mere nu are un miros tocmai plăcut, îl poţi amesteca cu câteva picături de ulei esenţial de eucalipt sau de lămâie.

2. Îndepărtarea mucegaiului de pe draperiile cabinei de duş

Când se încarcă cu mucegai şi mizerie, draperiile din plastic devin aproape imposibil de curăţat, motiv pentru care majoritatea oamenilor preferă să le înlocuiasca cu altele noi. Dar oţetul de mere simplifică considerabil îndepărtarea mucegaiului. Bagă draperiile în maşina de spălat şi toarnă o cană de oţet de mere la ciclul de clătire. După spălare, vor arăta ca noi!

3. Dezinfectarea glasvandurilor culisante ale cabinei de duş

Dacă în loc de draperii foloseşti glasvanduri culisante, nicio problemă: oţetul de mere le scoate la lumină rapid! Doar freacă-le bine cu o cârpă înmuiată în apă fierbinte şi oţet de mere (în cantităţi egale), iar murdăria şi petele încăpăţânate de apă vor dispărea complet. Când cureţi paravanul, nu uita nici de canaturile pentru culisare. Umple-le cu oţet de mere nediluat, lasă-l să acţioneze câteva ore, după care curăţă murdăria cu duşul. Pentru murdăria mai persistentă, s-ar putea să fie nevoie să şi freci canaturile cu o periuţă de dinţi înainte de clătire.

4. Dezinfectarea vasului toaletei

Oţetul de mere curăţă şi dezinfectează foarte bine vasul de toaletă. Seara, toarnă în WC două căni de oţet de mere nediluat şi lasă-l să acţioneze până a doua zi. Trage apa, iar petele dispar instantaneu! Efectuarea săptămânală a acestei curăţări previne şi formarea urmelor de calcar de deasupra nivelului apei.


5. Dezinfectarea altor suprafeţe din baie

Poţi folosi oţet de mere şi pentru curăţarea altor suprafeţe din baie precum faianţa, robinetele cromate şi suporturile pentru prosoape. Toarnă oţet de mere nediluat pe o cârpă şi şterge-le bine până îşi recapătă strălucirea. La curăţarea oglinzilor, te sfătuim să foloseşti hârtie de ziar ca să elimini toate urmele de murdărie. Cârpele textile nu sunt la fel de eficiente în acest caz, şi mai lasă şi scame în urmă.

6. Lustruirea argintăriei

Argintăria înnegrită poate fi lustruită uşor cu oţet de mere. Scufundă obiectele în soluţie de oţet de mere şi bicarbonat de sodiu şi lasă-le la înmuiat câteva ore. În cazul de faţă e-n ordine să foloseşti bicarbonat, pentru că granulaţia sa abrazivă înlesneşte desprinderea murdăriei şi ajută la lustruire. Freacă argintăria cu un burete, după care clăteşte-o cu apă rece şi şterge-o bine înainte să o pui la loc în sertar.

7. Lustruirea obiectelor din bronz, cupru şi alamă

Pentru lustruirea obiectelor din bronz, cupru şi alamă, se recomandă să prepari o pastă din oţet de mere şi sare de mare amestecate în părţi egale. Acoperă obiectele cu această pastă, apoi freacă-le bine cu un burete abraziv. Clăteşte-le cu apă rece şi usucă-le bine.

8. Dezodorizarea casei

Există unele mirosuri pătrunzătoare, precum mirosul de fum de ţigară, pe care cu greu le poţi neutraliza cu detergenţi sau deodoranţi de cameră. De aceea, îţi recomandăm să încerci şi metoda noastră! Fierbe la foc mic puţin oţet de mere într-o oală timp de aproximativ o oră. Pentru absorbirea mirosurilor foarte persistente, ţine în cameră un castron plin cu oţet de mere nediluat timp de câteva ore.

9. Împrospătarea lemnului şi mascarea zgârieturilor

Amestecă un sfert de cană de oţet de mere cu două linguri de ulei de măsline şi două căni de apă. Înmoaie o cârpă în soluţie şi lustruieşte cu ea suprafeţele din lemn. Cu oţet de mere poţi masca şi zgârieturile de pe mobilă, doar că aici vei avea nevoie şi de iod. Adaugă treptat iod la soluţia de mai sus până la obţinerea unei nuanţe cât mai apropiate de cea a mobilei, iar apoi, folosind o pensulă, aplică soluţia pe zgârieturi ca să le maschezi.

10. Îndepărtarea urmelor de ceară

Urmele de ceară întărită pot fi îndepărtate prin răzuire, dar numai până la un punct. Ca să le elimini în totalitate, înmoaie o cârpă în soluţie de oţet de mere şi apă amestecate în cantităţi egale şi freacă cu ea petele încăpăţânate.

11. Curăţarea urmelor de apă dură

Oricâte suporturi pentru pahare ai avea prin casă, tot n-ai cum să previi complet urmele de apă. Vestea bună este că poţi elimina aceste pete cu uşurinţă folosind oţet de mere nediluat.


12. Curăţarea covoarelor

Există mai multe soluţii la care poţi apela în funcţie de tipul petelor pe care vrei să le elimini. Pentru petele urâte de nămol şi de murdărie întărită, prepară o pastă amestecând o lingură de oţet de mere cu o lingură de amidon de porumb. Cu ajutorul unei cârpe uscate, freacă pasta bine în covor şi las-o să acţioneze o zi-două, după care petele vor dispărea la aspirarea covorului. Pentru petele mai uşoare, este suficient să foloseşti oţet de mere diluat pe jumătate cu apă la care ai adăugat două linguri de sare de mare. Lasă soluţia să se usuce complet, după care aspiră bine covorul.

13. Curăţarea petelor de grăsime

Cu oţet de mere poţi îndepărta rapid şi petele persistente de grăsime de pe aragaz, vasele de gătit şi blaturi. Freacă bine suprafeţele murdare cu oţet de mere diluat pe jumătate cu apă, după care şterge-le cu o cârpă curată. Oţetul neutralizează şi mirosurile neplăcute. Cu oţet de mere poţi potenţa şi acţiunea detergentului de vase obişnuit.

Ca să scoţi la lumină tigăile sau oalele năclăite de grăsime, toarnă în ele două căni de oţet de mere şi ţine-le pe foc aproximativ 10 minute ca să înlesneşti desprinderea şi curăţarea mizeriei.

14. Dezinfectarea tocătoarelor

Tocătoarele se îmbâcsesc foarte uşor cu bacterii periculoase, dar oţetul de mere le dezinfectează perfect. Este suficient să le ştergi din când în când cu o cârpă înmuiată în oţet nediluat.

15. Curăţarea cuptorului cu microunde

Cuptoarele cu microunde se murdăresc foarte uşor, dar pot fi curăţate eficient şi repede cu oţet de mere încins. Într-un castron din sticlă, toarnă un sfert de cană de oţet de mere şi o cană de apă. Bagă apoi vasul la microunde timp de cinci minute. Aburii încinşi vor rezolva rapid problema murdăriei, care poate fi ştearsă apoi cu uşurinţă folosind o cârpă.

16. Curăţarea frigiderului

Oţetul de mere curăţă frigiderul chiar mai bine decât bicarbonatul de sodiu, care este renumit pentru acest lucru. Amestecă oţet de mere cu apă în cantităţi egale, apoi înmoaie o cârpă în soluţie şi freacă cu ea suprafeţele exterioare şi interioare ale frigiderului. Pentru murdăria greu de îndepărtat şi pentru eliminarea mucegaiului, foloseşte oţet nediluat. Ţinut în farfuriuţe în frigider, bicarbonatul de sodiu va rezolva apoi problema mirosurilor neplăcute.

17. Curăţarea filtrului de cafea

Dacă filtrul de cafea este foarte murdar, gustul cafelei devine foarte amar, iar aroma mult mai slabă. Filtrul trebuie curăţat o dată la 40 de cicluri de funcţionare pentru apă dură, şi o dată la 80 de cicluri pentru apă dedurizată. Ca să-l cureţi uşor şi rapid, toarnă în rezervor două căni de oţet de mere şi o cană de apă. Pune un filtru de hârtie, apoi porneşte filtrul şi lasă-l să parcurgă un ciclu obişnuit de funcţionare. Înlocuieşte apoi filtrul de hârtie folosit cu unul nou, şi mai rulează două cicluri umplând rezervorul doar cu apă.

18. Curăţarea aparaturii electronice

Praful şi murdăria pot îngreuna funcţionarea sau chiar scurta durata de viaţă a aparaturii electronice, indiferent că e vorba de telefonul mobil, de laptop sau de imprimantă. Întâi stinge aparatura şi, după caz, trage-o din priză. Ca să previi pătrunderea apei la componentele electronice, nu trebuie să foloseşti niciodată pulverizatoare, dar poţi şterge suprafeţele cu grijă cu o cârpă curată înmuiată în soluţie de oţet de mere şi apă, iar apoi stoarsă bine. Pentru curăţarea spaţiilor înguste şi greu accesibile, precum spaţiile dintre tastele laptop-ului, foloseşte beţişoare de bumbac înmuiate în soluţia descrisă.

Despre autor:
Razvan s-a alaturat echipei Secretele.com pentru a veni in sprijinul oamenilor cu informa?ii pre?ioase despre o via?a sanatoasa.Pe Razvan il pute?i gasi ?i pe facebook sau Google+.


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 18 trucuri de folosire a oţetului de mere pentru curăţarea tuturor încăperilor locuinţei

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu