Posted by / vineri, 30 decembrie 2016 / No comments / ,

Greșeli de evitat în timpul petrecerii de Revelion



Un articol de Ileana Mladinoiu

Dupa Craciun, asteptam noaptea de 31 decembrie care marcheaza trecerea intr-un an nou. Ajunul Anului Nou este Revelionul, cuvant din limba franceza (Réveillon) care poate insemna “trezire”.

Revelionul este sarbatorit la miezul noptii in familie, la prieteni, in diverse adunari sociale…

Revelionul plin de pericole

De regula, Anul Nou este intampinat prin dans, ospat, focuri de artificii etc. Sa presupunem ca suntem invitati sa petrecem Revelionul la o familie de care ne leaga multe amintiri sau nu neaparat.

Este posibil sa uitam unele lucruri esentiale, interpretate ca greseli ce tin de educatia fiecaruia.

Am gandit ca ar fi potrivit sa ne reamintim ca:

Nu trebuie sa intarziem!

O regula elementara deloc de neglijat. Sa facem in asa fel incat sa ajungem cu mult timp inainte de ora 24 (dar nici sa plecam de la petrecere la orele 22).

Nu e placut sa vorbim de politica, boli, bani!

Seara de Revelion este seara bunei dispozitii, a bucuriei si veseliei. Gazda va fi cea care va ghida intr-un fel conversatiile. Prinsi in mrejele alcoolului, ar fi recomandat sa nu ne lasam antrenati in discutii cu subiecte ce i-ar putea deranja pe unii dintre invitati.

Nu este politicos sa venim cu mainile goale!

Fara flori, deoarece, in principiu, casa este deja decorata de catre gazde. De preferat ar fi o sampanie sau o sticla cu vin. Nu insistam sa deschidem sticla in aceeasi seara. Gazdele au ales deja vinul potrivit meniului casei.

Nu trebuie sa onorom invitatia in stare de ebrietate!

Nimeni nu este obligat sa asculte un om care a baut cam mult cum trancaneste aiurea sau sa-l vada in ipostaze neplacute. Plus ca Anul Nou nu se intampina asa. Daca cineva simte ca a depasit masura inainte de a ajunge la locul petrecerii, mai bine ar fi sa ramana acasa.

Nu ar trebui neglijat aperitivul!

Un aperitiv dureaza intre 45 min si 1h. Se consuma bauturi inca de la sosirea primului invitat, se tin toasturi. De se intampla sa intarziem, prevenim gazdele sa inceapa fara noi.

Nu trebuie sa butonam mereu telefonul!

Este semn de proasta educatie. Se poate face exceptie daca esti medic sau pompier de garda, de exemplu. Totusi, vrem sa verificam mesajele. Pentru asta, mergem la toaleta. De asemenea, nu trimitem mesaje cu urari apropiatilor, inainte de a le adresa tuturor invitatilor de la petrecere.

Nu trebuie sa facem urari inainte de miezul noptii!

Unele persoane sunt superstitioase, asa ca nu le vom da de gandit intr-o seara atat de speciala. Nu ne vom lansa in discutii despre superstitii. Nu se stie pana in ce punct putem ajunge, mai ales daca vorbim despre oameni.

Nu trebuie sa uitam sa ne sarutam partenerul mai intai!

La cumpana dintre ani, sarutam partenerul/a, ii adresam urari, apoi o facem cu ceilalti invitati. Ar fi indecent ca barbatul cuiva sa-si indrepte atentia spre femeia gazda mai intai, lasandu-si sotia la urma.

Nu trebuie sa ne deghizam ca la un bal mascat!

Sa uitam de costumul vulgar sau care ar produce rau unui invitat. Vom pune gazda in dificultate. S-ar putea sa-i fie rusine ca ne are in anturaj, unde se pot afla si socrii, de exemplu. Sa ne alegem cu grija costumatia. Nu ne plac serile costumate, renuntam, gazdele vor intelege.

Nu trebuie sa uitam de multumiri!

Chiar daca am parasit domiciliul gazdelor pe 1 ianuarie, este de neconceput sa nu le multumim pentru ospitalitate intre 24 si urmatoarele 48 de ore. Le trimitem o felicitare, le dam un telefon, un e-mail, gasim noi o modalitate de comunicare.

Buna crestere ne obliga sa ne exprimam recunostinta pentru o seara de neuitat!


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Greșeli de evitat în timpul petrecerii de Revelion

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu