Posted by / vineri, 20 mai 2016 / No comments / ,

Ati observat cum oamenii depresivi usca florile din jurul lor cu gandurile pe care le au?



Acad. Ovidiu Bojor: “Ati observat cum oamenii depresivi usca florile din jurul lor cu gandurile pe care le au? Universul e o oglinda. Daca zambesti, iti zambeste si el!”...

A stiut ca nimeni altul sa dezlege tainele plantelor, ca sa aleaga din ele ierburi de leac. Farmacist din spita marilor botanisti, a vindecat boli si a salvat vieti, cu doctoriile lui. In muntii inalti ai Tibetului, printre pietre si ierburi, a gasit si secretul tineretii fara sfarsit.

Are 90 de ani, un zambet cat soarele si e convins ca “nu timpul zboara, ci noi zburam”. O pledoarie de viata lunga, a unui om invatat cu inaltimile, care s-a obisnuit sa priveasca pana departe, la stele.

“N-am confundat niciodata iubirea cu dragostea”


– Domnule Bojor, numele dvs. e nedespartit de cel al plantelor medicinale, ale caror secrete le studiati de o viata. Cum s-a nascut pasiunea asta rascolitoare pentru lumea verde?

– Primele lucruri despre plante si etnobotanica le stiu de la tatal meu, profesor de stiinte naturale la Reghin si la Targu-Mures. Facea, in fiecare duminica, expeditii in Muntii Caliman, in care ma lua si pe mine si-mi arata cu rabdare florile, ierburile, micile vietuitoare. Le insotea de fiecare data cu denumiri latinesti si cu interminabile povesti care aveau darul sa mi le fixeze in memorie. Cu ajutorul lui, imi pusesem la punct acasa un mic laborator de biologie. Aveam tot felul de sticlute cu solutii chimice, cu preparate, dar si borcane cu serpi si soparlite, insecte pe care le hraneam si le observam, acvarii cu pesti si colivii cu pasari. Si foarte multe carti, pe care le citeam pe rupte, ca sa inteleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu ma intrebam “de ce”?

– Si ati gasit raspunsul?

– A venit treptat, de-a lungul anilor. Intai a fost o simpla intuitie, dar o intuitie care m-a dus in conflict cu tata, care era materialist, darwinist. La 14 ani, am scris un articol pentru o revista de stiinte naturale, in care argumentam ca nu putem include omul in regnul animal, deoarece e singura fiinta vie inzestrata cu o scanteie divina. Omul e singurul caruia Creatorul i-a lasat puterea de a iubi neconditionat. Eram, bineinteles, influentat si de mama, care era foarte credincioasa. Daca tata mi-a dat stiinta, creier, de la mama am invatat ce inseamna credinta si iubirea.

– Ati avut norocul unei familii deosebite. A contat si asta in evolutia dvs?

– Primii mei mentori au fost chiar parintii, bunicii si strabunii mei, din vechile spite ardelenesti. Familia mamei era din Reghin, a tatalui meu era din Nasaud. Tata a fost intai profesor la Nasaud, iar apoi director la Liceul “Petru Maior” din Reghin, de unde a “racolat-o" pe mama, care era foarte frumoasa, dar avea doar 18 ani, abia absolvise. S-a indragostit nebuneste de propria lui eleva si, desi erau 20 de ani diferenta intre ei, au trait foarte bine impreuna. Mai tarziu, am avut alti mentori care m-au calauzit. In scoala primara si in liceu, am avut dascali excelenti, iar in facultate am avut profesori care studiasera la Paris sau Montpellier. Si am mai avut o sansa extraordinara, sa ma formez spiritual sub indrumarea unor oameni deosebiti, parintele Ioan Suciu, de la Blaj, care ne tinea niste predici extraordinare, si Monseniorul Vladimir Ghika, morti amandoi in temnitele comuniste. Mi-a dat Dumnezeu acest dar de a ma apropia de oamenii cu adevarat valorosi, i-am cautat toata viata si au venit si ei spre mine. Prezenta lor imi umplea inima de bucurie. Oamenii acestia traiau cu adevarat ceea ce spuneau si erau avantajati de un har deosebit. Asa ca i-am pus mereu in fata mea si am cautat sa-i urmez in tot ceea ce fac, uneori, foarte rar, sa fac macar un singur pas inainte, in special prin iubire. Prin iubire, pe care n-am confundat-o nici cu dragostea, nici cu amorul. Prin iubire am inteles si inteleg Iubirea fata de Creator si fata de Creatie, de la cea mai marunta furnica si pana la Homo Sapiens, in masura in care omul isi merita acest titlu.

– L-ati pomenit pe Monseniorul Ghika, ce impresie v-a facut?

– Pe Monsenior l-am intalnit personal in conditii dramatice. In 1947, Biserica Greco-Catolica a fost trecuta in ilegalitate. S-a desfiintat oficial. Si atunci, impreuna cu un grup de studenti, ne-am refugiat la biserica Sacre-Coeur din Bucuresti, construita de Monsenior, la Sanatoriul Saint Vincent de Paul, de langa statuia Aviatorilor. Ne-a luat in anii aceia sub ocrotirea lui: ne spovedea, ne impartasea, ne indruma spiritual. Aveam doar vreo 20 de ani cand l-am cunoscut, dar mi-a facut o impresie cu totul exceptionala. Ziceam de atunci “asta e un sfant”. Mi-a inraurit definitiv felul de a fi. Si l-am urmat indeaproape pana in 1954, cand a fost chinuit in mod bestial si asasinat la Jilava. Mi-au ramas cuvintele lui: “O singura ambitie este legitima, aceea de a fi mai buni!”.

“Universul e o oglinda. Daca zambesti, zambeste si el!”

– Domnule Bojor, aveti o dragoste infinita pentru lumea plantelor. Am putea noi, oamenii, invata ceva de la ele?

– Edward Bach a avut o intuitie fantastica atunci cand a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sensibilitate extraordinara, care a fost deja dovedita de nenumarate experimente. Se stie azi ca gandurile noastre le influenteaza direct. N-ati observat cum oamenii depresivi usca florile din jurul lor cu gandurile pe care le au? Am avea multe de invatat de la ele, dar in primul rand despre ce inseamna daruirea si jertfa. Imi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Florile parfumeaza mainile care le strivesc”.

– Superb!

– Trebuie sa invatam sa daruim si sa ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc. Sa daruiesti ce poti: daca ai o haina, o haina, daca poti da un sfat, un sfat, o imbratisare, un ajutor, un zambet macar. Si ce vei darui se va intoarce inzecit. Universul e o oglinda. Daca zambesti, iti zambeste si el!

– Pe Dumnezeu cand l-ati descoperit?

– Cand eram mic, intr-o anumita forma. Dar, pe masura ce am crescut, mi-am dat seama ca Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pilda, felul in care se spune in liturghie “Cu frica fata de Dumnezeu sa va apropiati!” Cum adica? Spre Dumnezeu trebuie sa te duci cu dragoste. Sau alta “si nu ne duce pe noi in ispita”. Pai, nu Dumnezeu ne duce in ispita, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “si fereste-ne pe noi de ispita”. Eu nu cred nici in iad, iadul e pentru prosti. Dumnezeu nu te arde cu smoala si nici nu te fierbe-n cazane! Dar pe unii oameni nu-i poti convinge sa faca binele decat de frica!

Cu timpul, m-am indepartat de lucrurile astea, am invatat sa comunic intr-un anumit fel cu natura si am inteles ca natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munti, am facut zeci de mii de kilometri pe jos, sa cartez flora Romaniei. Eram zile intregi singur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele salbatice, dar nu mi-era teama, stiau ca nu le fac niciun rau. In 1983, am ajuns in Himalaya. Conduceam ultima din cele patru expeditii stiintifice, in care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare si creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu. Tin minte o zi cand m-am trezit si am iesit din cort. Era trecut de miezul noptii, sus bolta era instelata si luna plina. Niciodata nu m-am simtit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a facut pe toate, cele vazute si nevazute.

– Trebuie sa va marturisesc ca sunteti pentru mine un miracol. In timp ce unii oameni se simt la 60 sau 70 de ani batrani si plictisiti de viata, dvs., la 90 de ani de curand impliniti, ne molipsiti cu entuziasm. De unde va luati bucuria asta de a trai?

– De sus. Oamenii de care imi vorbiti au avut probabil multe greutati si deziluzii in viata aceasta, dar cu siguranta nu au descoperit ce am descoperit eu. N-au avut credinta in vesnicie. Viata noastra, aici, pe pamant e doar o farama din viata adevarata, pe care ne e dat sa o traim; daca am masura-o, ar fi doar un metru lungime din infinitatea vietii noastre. Dar datoria noastra e sa traim metrul acesta pe deplin, sa ne bucuram de el.

– Cand viata curge lin, si batranetea e frumoasa. Uneori, insa, tot bagajul de suferinte al unei vieti la batranete atarna greu.

– Cand suferinta e inteleasa, ea te inalta. Doar neinteleasa, te darama. Am trecut in tinerete prin momente crunte de suferinta, care m-au bantuit ani de zile. Cinci oameni din familia noastra au fost asasinati de horthysti, in noaptea de 23 spre 24 septembrie 1940. E vorba de fratele tatalui meu, preotul Andrei Bojor, cu toata familia lui si cu inca sase romani adunati de horthysti in casa lui. Eram var primar cu baiatul lui, facea liceul cu mine si petreceam fiecare vara impreuna, la ei, la Muresenii de Campie, la sud de Cluj. Era un obicei al nostru. Doar ca in anul in care s-a intamplat nenorocirea, tata ne-a prins fumand in gradina tigari facute din par de cucuruz. Si mi-a interzis sa mai plec.

– Si v-a salvat…

– Da. Si mi-a intarit convingerea ca exista o ordine in toate, ca nimic nu e intamplator. Si ca din orice nenorocire te poti ridica purificat. Sfanta simplitate

– Cand v-am intalnit prima oara, aveati 82 de ani si spuneati ca la 90 veti iesi la pensie. Acum, va vad la fel de activ. V-ati razgandit?

– Mi-am propus sa traiesc macar 92 de ani. Dar un foarte bun prieten de-al meu, arhiepiscopul Tomisului, mi-a spus: “Nu, eu iti dau dispozitie sa traiesti 95, nu 92!”. (rade cu pofta) Motivul era ca atunci voi implini 60 de ani de casnicie, iar el ne va putea celebra la nunta de platina. Acum, lasand gluma la o parte, sunt intr-o mare dilema. In loc sa-mi simplific viata, asa cum ar trebui, in ultimii 20 de ani mi-am complicat-o foarte mult, fiindca am o mare slabiciune: nu pot refuza pe nimeni. Am renuntat la multe lucruri inutile, dar tot mai trebuie sa fac putina ordine in viata. Capacitatile mele sunt limitate.

– Mai acordati consultatii?

– Da, o singura zi pe saptamana, doar joia, primesc maximum cinci persoane, ca sa pot sta de vorba cate-o jumatate de ora cu fiecare si sa dau sfaturi referitoare la terapii integrative.

– Poate ca tocmai profesia v-a tinut departe de batranete.

– In cazul meu, pasiunea pentru ceea ce fac si dorinta de a ajuta oamenii au determinat meseria, nu invers. Multi oameni m-au indemnat sa-mi deschid cabinet, momindu-ma cu cat am sa castig. N-am dat niciodata consultatii pe bani. Nu m-a interesat asta. Tot ce am vrut a fost sa ajut, dupa puterile mele, pe cei care sunt in nevoie. Sa daruiesc o mangaiere. Sunt atatia oameni care se imbolnavesc, pur si simplu, de singuratate, pentru ca nu are cine sa-i stranga in brate. Cand daruiesti iubire, ti se intoarce inzecit, cum sa nu te simti tanar?

– Spuneati ca ati renuntat la multe lucruri nefolositoare. E si asta un secret al longevitatii?

– Intai m-am debarasat de maruntis, de lucrurile care nu-mi serveau decat, cel mult, orgoliului personal. Am renuntat la tot ce e negativ. Daca simti ca te chinuie un sambure de invidie, de ciuda, de enervare, arunca-l imediat la pubela, nu-l lasa sa stea, se poate amplifica. Nici nu stiti cat de mult ne imbolnaveste si ne imbatraneste raul. Dar dincolo de asta, n-am trait ca un sfant. Puteam sa ma izolez de oameni si sa ma calugaresc. Dar eu am gustat din toate placerile vietii, sa stiti. Atata doar, ca am simtit de mic ca e nevoie de cumpatare. Faceam in fiecare zi gimnastica, mer¬geam regulat la schi, la patinaj, la inot. Ma opream din mancat inainte sa ma satur.

Niciodata n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri si nici n-am alergat dupa bani. Simplitatea e cel mai de pret dar. Sfanta simplitate! Sa te arati oamenilor exact asa cum esti. Sa nu incerci sa fii altcineva. Cata usurare iti aduce! Cu timpul, sigur ca am renuntat si la lucrurile care nu se mai potriveau varstei. Omul a fost cladit intr-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimentalul (inima) si jos de tot e biologicul (viscerele). A inainta frumos in varsta inseamna sa urcam de jos, de la viscere, spre ratiune. Exact ca pe munte, pe masura ce urci in toate, si-n iubire, si-n daruire, se deschide orizontul. Si sus de tot e infinitul.

Indreptar de viata lunga

– Azi, toti specialistii s-au pus de acord ca alimentatia gresita e principalul factor de boala. As vrea sa ne dati niste sfaturi. Ce ar trebui sa mancam, ca sa ne pastram tineretea?

– Studiile au aratat ca o celula umana moare si renaste la o distanta de un an si jumatate, doi. Insa pe masura ce inaintam in varsta, capacitatile noilor celule se deterioreaza treptat. Cei care le pot intari sunt acizii nucleici. Ii putem gasi in germeni de grau, paine integrala, alge marine, fulgi de ovaz, ciuperci, leguminoase (soia, fasole, linte, mazare, spanac, andive), in miere si sucuri de fructe. Carnea trebuie evitata. Carnea contine in ea moartea animalului ucis. Consumatorii de carne, s-a dovedit, sunt mult mai agresivi. Celebrul medic japonez George Oshawa sustine, de altfel, ca hrana ideala pentru persoanele in varsta ar trebui sa constea – 60%, in cereale nedecorticate, 30% in legume, fructe si seminte, si doar 10% in oua, lapte si carne. Eu mananc cate putin, de cinci ori pe zi. Cred ca deja s-au saturat oamenii de cate ori le-am spus asta.

– Aveti o rutina anume a zilei?

– Am primit de la parintii mei o educatie destul de severa, care si-a lasat amprenta: ore cat mai precise pentru trezire, pentru mancat si pentru somn. Studiul mi-a dovedit insa ca disciplina muncii, a meselor si a somnului e favorabila longevitatii. Eu am instituit regula celor trei opturi: 8 ore de somn, 8 ore de munca si 8 ore de odihna activa. O respect. Cand simt ca am obosit, ma intind in pat, aplic cateva tehnici din yoga si adorm atat de profund ca pot suna si telefoanele, nu le aud. Dupa jumatate de ora, sunt iar proaspat si mai pot lucra inca 4, 5 ore. Seara, nici nu-mi pun ceasul sa sune. Ceasul meu interior functioneaza asa de bine, ca e suficient sa-mi propun o ora de trezire si ma trezesc la timp.

– Stiu ca aveti un baiat. El va urmeaza sfaturile?

– Baiatul nostru e exact inversul meu: noaptea lucreaza, ziua doarme, se trezeste pe la 14.00, mananca pe la 3 dimineata si sta cu ochii in computer toata noaptea. Acum ma rog de el sa mearga macar la inot, de doua ori pe saptamana. Cred ca e vina noastra, a mea si a sotiei mele, la un moment dat l-am pierdut, nu ne-am ocupat prea mult de formarea lui. Dar nu-mi place sa-i atrag atentia. Va gasi el drumul, doar are 40 de ani!

– Trebuie sa fii norocoasa ca femeie sa ai alaturi, la varste inaintate, un barbat asa de optimist ca dvs.

– Si invers, sa stiti. Foarte mult ii datorez eu sotiei mele. E un om exceptional, care a dat dovada de multa intelegere, blandete si rabdare. A stiut sa vada partea luminoasa a vietii si mi-a acceptat micile strengarii. Nu m-a cicalit niciodata. E o mare tactica asta, sa o invatati si voi, doamnelor! Si poate ar fi avut motiv! Mai ales ca de multe ori lipseam de-acasa. Cand lucram ca expert al ONU, in fiecare an eram cate 6, 7 luni plecat. E foarte important cu cine alegi sa-ti imparti viata. Omul de langa tine te poate trage si-n jos.

“Suntem infiniti. Nu ne terminam niciodata”

– Care sunt bucuriile unui om de 90 de ani?

– La 90 de ani te bucura totul. Tinerii nu stiu sa se bucure de intamplarile si oamenii de langa ei, nu stiu sa le vada, pentru ca asteapta mereu fapte si gesturi mari. Eu ma bucur de ce este, nu de ce ar putea fi. Azi dimineata am iesit la plimbare cu Fetita, maidaneza noastra. M-am plimbat 20 de minute, era foarte senin si frumos. Apoi am venit pe jos, la birou. Mi-a placut, era un aer tare, de munte, afara. Si aici m-am intalnit cu tine. Te-am imbratisat, asa cum im¬bratisezi un copac.

– Gandul la moarte va mai aduce vreo tulburare?

– Nu. Nu cred in moarte. Moartea de mult nu ma mai sperie. Stiu ca pare utopic, dar cred in tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Suntem infiniti, nu ne terminam niciodata. Daca suntem gata sa acceptam legea lui Lavoisier care spune ca “nimic nu se pierde, totul se transforma”, de ce sa nu credem si ca sufletul nostru va exista pentru totdeauna? Avem de partea noastra un bagaj ancestral: religia dacilor, prima religie monoteista, cu 5000 de ani inaintea iudaismului. Ce insemna ea? Un singur Dumnezeu si viata vesnica! Dacii se bucurau la inmormantari si plangeau cand un nou nascut era condamnat la viata. Ei stiau ceva ce noi am uitat, ca viata adevarata e dincolo. Cand stii ca ai trait frumos, ca n-ai facut rau si ai daruit, moartea e doar o trecere cu zambetul pe buze.

– Ati trait atatea, in noua decenii de viata! Daca ati putea schimba ceva la cursul vietii, ce greseala nu ati mai repeta?

– As lua-o de la inceput cu acelasi entuziasm. Ma simt bine si nu mi-as fi dorit nimic in plus fata de ceea ce am avut. Nu am niciun regret.

Sursa: formula AS


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ati observat cum oamenii depresivi usca florile din jurul lor cu gandurile pe care le au?

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

URMARESTE-NE!
[6][recent][recent][Ultimele Articole]