Posted by / joi, 7 aprilie 2016 / No comments / ,

Crud sau fiert? Frica de bacterii ne transforma viata!



Un articol de Mihaela Iliescu - Consultant nutritie

Lipsa de timp si frica de bacterii ne-au schimbat obiceiurile alimentare. Mancarea este tratata termic, se pastreaza la frigider, unde se imbogateste in nitrati, se incalzeste la fiecare masa, dar de fiecare data isi pierde din proprietatile nutritve.

O hrana cruda (“hrana vie”) sau partial tratata termic (37-40 grade Celsius) este mult mai accesibila organismului decat hrana bine fiarta, coapta, fripta si, mai ales, reincalzita.

Fructele, legumele si sucul natural sunt mult mai folositoare pentru organism fata de orice mancare preparata cu ajutorul focului, care este, de fapt, o “hrana moarta”.

Mesele formate din cruditati (80 % din meniul zilnic) necesita un aport cantitativ mai mic fata de cele in care alimentele sunt pregatite termic.

Iata ce se intampla si ce solutii avem:


Consumarea alimentelor preparate termic declanseaza in organism o reactie de autoaparare, asemanatoare cu cea intalnita in bolile infectioase, pentru minim 3-4 ore, in functie de calitatea si cantitatea alimentelor consumate.

Enzimele se distrug la temperaturi cuprinse intre 42-55 grade Celsius. Proteinele specifice sunt de asemenea denaturate, in morcovul fiert cantitatea azotului se reduce de doua ori iar in sfecla fiarta cu 20%.

Vitaminele B1 si B9 sunt distruse aproape in totalitate prin fierbere si prin incalziri repetate.

Limitarea pierderilor se poate realiza prin: cantitate redusa de apa, vas acoperit, adaugarea unei cantitati reduse de ulei imediat la fiert (se formeaza o pelicula la suprafata compozitiei, pH-ul scade usor astfel ca, se vor limita pierderile de substante nutritive)..

Cuptorul cu microunde modifica structura moleculelor alimentelor preparate provocand deteriorari profunde ale starii de sanatate: nervozitate, insomnie, depresie, scaderea imunitatii etc.

Coacerea sau frigerea , eu prefer  fierberea – prin fierbere o parte din structuri se pierd ca urmare a procesului termic dar o parte, foarte importanta, trec in apa de fierbere, unde au alte calitati, alte proprietati, alte disponibilitati digestive. Alimentele fierte, fripte sau pregatite pe gratar sunt mai bine suportate decat cele prajite, care necesita un efort secretor major din partea ficatului, vezicii biliare, a pancreasului si a intestinelor. 

In concluzie, atentie la cartofii prajiti!.

Prin pastrarea indelungata in apa, prin incalziri si reincalziri repetate, vitaminele si mineralele ajung sa fie distruse aproape in totalitate. Prin fierberea verzei se pierde mai mult de 60% din continutul initial iar prin fierberea cartofilor acest continut se pierde intr-un procent de pana la 90%. Fierul se diminueaza in alimentele fierte in exces ca si in cele maruntite bine inaintea procesului culinar. Cartofii fierti in coaja, ca si folosirea sosului sau a apei rezultate in urma fierberii, cresc aportul de fier.

Pierderile in vitamina C depind de:

a) timpul de fierbere- varza fiarta 15 minute pierde 50% din vitamina C iar daca fierberea dureaza 30 minute, pierderea se ridica la 77%. Prajirea duce la pierderea pana la 70-80% a vitaminei C si pana la 35-50% din vitaminele grupului B.

b) calitatea apei: este recomandat ca alimentele crude sa fie puse la foc in apa purificata, fiarta si eventual racita. In acest mod se elimina un procent de 90-92% din oxigenul care altfel inactiveaza vitamina C. Completarea apei, pe parcursul gatitului sa se limiteze la folosirea apei fierbinti, sa se evite apa rece;

c) volumul apei de fierbere. Daca volumul de apa este limitat, pierderile sunt mai mici;

d) pH-ul acid al preparatului final. In ciorbe, vitamina C rezista mai bine decat in supe;

e) marimea bucatilor puse la fiert - fasolea verde, fiarta intreaga, pierde 20-25% din vitamina C, daca este maruntita pierderea se ridica la 50-60%;

f) partea folosita. Daca ne referim la varza si salata, foile periferice contin de 20 de ori mai mult caroten decat cele interioare. Curatarea generoasa a cojilor sau a partilor periferice duce la saracirea produsului cu pana la 30% in vitamina C ca si in alte principii nutritive.

Fierberea are un efect bun asupra carnii. 

Supa de carne este mai sanatoasa daca, dupa primul clocot, apa se arunca (contine o mare cantitate de toxine). Pentru a fi mai putin agresiva fata de stomac, carnea de vita trebuie pusa la fiert in apa rece. Pentru cei cu hiperaciditate gastrica este recomandata carnea fiarta fara lichidul din supa sau ciorba, preparata cu apa rece.

Carnea este un produs rau conductor de caldura! 

La prajitul chiftelelor, de exemplu, in interior este o temperatura de 58-62 grade Celsius, ceea ce, in conditii de salubritate indoielnica, poate duce la majorarea riscului fata de toxiinfectiile alimentare( microbii mor la o temperatura de 60 grade Celsius abia dupa o ora)

La o temperatura de cinci grade Celsius, carnea poate fi pastrata 3-5 zile, pestele doua zile, untul 20 zile, laptele 1-2 zile, smantana si branza cinci zile. Sub patru grade Celsius, inmultirea microbilor se reduce cu 60-70%!

La minus 20 -30 grade Celsius, apa cristalizeaza in cristale mici care pastrareaza structura tesuturilor. Decongelarea trebuie facuta la 2-4 grade Celsius - topirea microcristalelor se face lent, iar apa rezultata se reabsoarbe inregistrandu-se pierderi mici de suc propriu. Decongelarea la temperatura camerei duce la pierderea majora a valorii nutritive a produsului.

Reincalzirea, dar si pastrarea alimentelor fierte pe plita incinsa, duce la pierderi nutritive importante. In trei ore pierderea poate ajunge la 75% - 80% din ceea ce a ramas la sfarsitul procesului culinar.

Alimentele pregatite in vase sau hartie din aluminiu sunt nocive 

Aluminiul ataca ficatul, perturba eliminarea acidului uric, se depune in structuri ale sistemului nervos - poate declansa Alzheimer (in creierul bolnavilor, concentratia aluminiului este de 30 de ori mai mare decat la persoanele fara aceasta suferinta).


*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Crud sau fiert? Frica de bacterii ne transforma viata!

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

URMARESTE-NE!
[6][recent][recent][Ultimele Articole]