Posted by / duminică, 13 martie 2016 / No comments /

"NU VOM SUPRAVIETUI FARA INTOARCEREA LA DUMNEZEU!" - PROF. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN



Interviu cu dl. Prof. Dumitru Constantin Dulcan

I. „Stiinta m-a dus la Dumnezeu!”

-Domnule profesor, cum ati ajuns Dumneavoastra, un om de stiinta, sa-L cunoasteti pe Dumnezeu?


- In primul rand am fost crescut de o mama religioasa care m-a dus la biserica de mic. Mi-aduc aminte, din clipa in care am putut sa merg, ma ducea la bisericaa si-mi dadea “Pasti mari”, cum se spunea, si eu eram foarte incantat fiindca in zona in care m-am nascut toata lumea se pregatea intens pentru cea mai mare sarbatoare: nu era lucru in casa care sa nu fie scos pentru a fi spalat, casa era varuita si intotdeauna mama ne facea haine noi pentru a ne duce la biserica. Deci din acest punct de vedere, am venit in contact cu divinitatea din clipa in care am deschis ochii. Mai tarziu, spre onoarea invatatorilor mei din clasele elementare, niciunul n-a indraznit sa ne faca politica atee, sa ne spuna de pilda ca nu exista Dumnezeu, ba chiar in unele clase erau preoti; mi-aduc bine aminte ca incepeam cu slujba, terminam cu slujba la care, copii fiind, participam cu destul de multa bucurie. Mai tarziu, prin clasa a cincea, a sasea, chiar am fost in corul bisericii ti stiu si acum multe cantece bisericesti care m-au atras dintotdeauna. Poate atunci am simtit placerea ritualului ortodox. Mi-au placut enorm de mult si sunt si acum cantece care se canta in strana Duminica si care-mi plac, iar uneori, cand sunt singur, le intonez. Apoi am plecat din sat si am venit la oras, unde am facut scoala cu caracter ateu. Liceul si facultatea aveau un caracter rigid, strict stiintific si se evitau termenii religiei; era dominanta ideologia comunista, nici nu se punea problema altfel. Atunci a inceput deruta.

-Aveati in fata doua conceptii total diferite...

-Mama, experienta, oamenii, mentalitatea omului simplu erau pentru Dumnezeu, iar stiinta era atee. Deci unde e adevarul? Si atunci am inceput sa-mi pun intrebarea daca stiinta e singura care prezinta adevarul. Unde se face trecerea intre neviu si viu ? Daca e adevarat, cum spune stiinta, ca s-a plecat de la structuri fizice – pamantul care a fost un bulgare de foc si care apoi se raceste etc– cum oare niste pietre ajung sa vorbeasca, sa devina oameni ? Si am inceput sa studiez, sa-mi pun problema , sa gasesc care este momentul de trecere de la neviu la viu, de la anorganic la organic. Pentru asta a trebuit sa citesc mult peste materia cuprinsa in programul pe care-l facusem eu ca medic. Sigur ca da, nu puteam sa-mi contrazic profesorii in facultate, la vremea aceea, era destul de periculos, desi imi dadeam seama de o serie de lucruri; erau lucruri care, cel putin pentru mintea mea, nu reprezentau adevaruri. Normal ca nu ii contraziceam, dar mi-am spus ca in clipa in care voi termina facultatea, am sa caut de unul singur raspuns la intrebarea care ma preocupa. Deci aceasta deruta: exista Dumnezeu sau nu exista? Trebuia sa rezolv dilema! Am ales medicina pentru faptul ca, punandu-mi intrebarea “ce sens are viata?”, mi-au venit urmatoarele raspunsuri: Sa te bucuri ca un copil! Dar crescand, copilul intelege ca viata nu aduce numai bucurii, ci si necazuri. Sa suferi! Mi-am spus: cui serveste suferinta? Nimanui! Atunci nu pot sa raspund la intrebarea asta. Ce pot sa fac cu viata? Sa cunosc! Si cand voi ajunge la maturitate, probabil prin cunoastere, sa incerc sa raspund daca pot sa gasesc sensul vietii sau nu. Si atunci mi-am impartit cunoasterea si mi-am facut un program exact din clasa a XII-a, pe care si astazi il urmez... Am inceput cu literatura din liceu, pe urma am parcurs istoria culturii, a civilizatiilor, a religiilor, apoi filosofia: am inceput filozofia clasica, pe urma m-am ocupat de filozofia orientala care pareau doi versanti ai unui munte.

-Si toate aceste cautari v-au indreptat spre Dumnezeu...

-Cam pe la 36 de ani, intr-o seara, gandind si punand intrebari, dintr-odata mi-am spus: nu exista alt raspuns decat raspunsul religiei! Ca pomii sa existe, ca viata sa existe , trebuia sa existe o ratiune divina in cosmos. Deci Dumnezeu exista!...Din clipa aia, de la 36 de ani, convingerea mea a fost ca eu reprezint a miliarda sansa de a fi si ca pentru ca eu - miliardimea de sansa – sa exist, cineva, o ratiune de dincolo de mine, a pledat pentru mine. De aceea eu sunt dator fata de sansa de a ma naste om si nu frunza, nu caine sau orice altceva, astfel incat sa ajung la cunoastere prin cultura. Mi-am spus atunci ca am datoria sa spun ce-am inteles din viata care mi-a fost data. Si-atunci m-am hotarat sa scriu! Problema se punea cum sa scrii: sa spui ca exista Dumnezeu, imaginati-va, nu putea publica nimeni la vremea aia. Si-atunci mi-a venit in minte metafora ”inteligenta materiei”. Cartea a avut un ecou extraordinar! Erau si membrii de partid care o citeau si ma intrebau: “Dumneata crezi ca pietrele au inteligenta?” “Nu, domnule, e metafora!” Dar daca tipul era unul spiritualizat ii spuneam: “Da, domnule, are!” Erau doua raspunsuri! Evident ca nu puteam sa fiu naiv, sa ma duc in gura lupului, n-aveai nicio sansa sa te prezinti in felul asta!

II. “Intotdeauna El mi-a raspuns, in tacere”

- Care a fost drumul pe care l-ati parcurs catre ceea ce ati numit “Inteligenta materiei”?

- Mi-aduc aminte ca, din tot ce-am citit eu, de sufletul meu s-a lipit persoana lui Iisus. Cand redactam cartea, m-am chinuit ca redactorul sa lase cuvantul Iisus – pus intr-un context foarte departe de ce spune literatura canonica, dar sa apara cuvantul Iisus. Sub nicio forma n-am reusit! „Nu si nu!, nu ne-o publica nimeni!” Am reusit cu greu sa strecor cuvintele “ca la nunta din Cana Galileii“. Atunci am avut aceasta sansa pentru ca am vorbit despre dezobisnuirea de alcool prin hipnoza. Li se dadea pacientilor sa bea apa, li se spunea ca e alcool si ca le face rau si ei chiar se simteau rau... Si-atunci am spus ca, prin hipnoza, apa se transforma in vin intocmai ca la nunta din Canna Galileii. Am folosit termenul tocmai pentru ca voiam ca ceva din recuzita religiei sa intre acolo! Cineva sa inteleaga ca nu mi-e straina credinta. Dar cuvantul Iisus n-am reusit sa-l strecor! Numai bine ca redactorul a plecat in Occident, tocmai el, cel care a insistat sa ma convinga ca nu-mi publica nimeni cartea.... Apoi am pus lucrurile cap la cap incepand de la prima unda de lumina - cine a citit cartea, stie! Ce-a fost inainte? Si spun mereu ca in momentul zero nu stim ce-a fost. Dar din momentul acela zero a inceput Universul. Cum e posibil sa se nasca ceva din nimic? Si atunci spun, momentul unu trebuie sa fi fost o inteligenta, inteligenta materiei! Era tot ce puteam sa spun, imaginati-va! Nu puteam sa spun Dumnezeu sau inteligenta divina. Si asa cartea a trecut foarte repede, au imbratisat-o toate categoriile de intelectuali, au citat-o inclusiv P. S. Antonie Plamadeala si Parintele Galeriu.

- Lucrul asta se intampla in ...

- In 1981. Cartea a avut un succes extraordinar un an de zile, pana a inceput „Meditatia transcedentala” si atunci totul s-a intors impotriva mea. Anchete, tot soiul de lucruri urate. Trecuta sub tacere, interzisa, copiata in zeci de exemplare de cine vrea s-o citeasca, toata lumea vorbea despre ea, pana in ‘90 cand s-au schimbat lucrurile si atunci am putut sa spun: “Dumnezeu exista!”. Dar lumea a inteles ca prin expresia “inteligenta materiei” ma refeream de fapt la “inteligenta divina”. Acesta a fost drumul meu catre credinta.

- Din ceea ce spuneti rezulta doua demersuri: o cunoastere a lui Dumnezeu pe cale traditionala si o cunoastere pe cale rationala, prin cercetarile intreprinse de Dvs.

- Ati amintit doua demersuri, trebuie sa va spun ca este si al treilea, acela de comunicare cu ceea ce numim ratiunea divina.

- Vorbiti de experiente directe cu Dumnezeu?

- Sa spunem asa, desi mie mi se pare ca ar fi prea orgolios, prea pretentios din partea mea sa spun ca am un dialog cu Dumnezeu. Spun simplu ca am avut de multe ori raspuns la rugaciune. Dar am sesizat ceva atunci: ca nu am raspuns daca spun din buze ”Doamne, ajuta-ma si da-mi ceea ce imi lipseste!”, ci ca totdeauna imi raspundea in tacere cand trimiteam din inima un impuls. Gandul trecea prin inima si asa ma rugam in situatii grele. Si am avut raspuns imediat. Sa va dau un exemplu. Plecam noi dupa revolutie in Germania cu Dacia unui coleg despre care ni s-a spus ca e o masina buna si care ne-a lasat pe drum. Ne-a tractat un sarb, ne-a luat banii, ne-a lasat intr-un sat, s-a intunecat, a inceput sa ninga, sa ploua, era intuneric, veniti din Est, fara niciun ban. Atunci am spus: ”Doamne, stii ca suntem singuri si n-avem nimic, fa ceva, Doamne si ajuta-ne!” Cred ca n-au trecut 2-3 minute si opreste o masina, coboara din ea o doamna si vorbeste intai in germana – eu nu stiam germana. Sesizand ca nu stim, da sa plece. Atunci colegul meu, profesor in Targoviste, zice: ”Franceza vorbiti?” “A, oui!” Si atunci spune in franceza exact ceea ce eu am spus in gand: “Stiu, sunteti din Est, sunteti straini, ati ramas cu masina in pana, n-aveti bani, n-aveti nimic si trebuie sa va ajute cineva...”. Asa a spus, adica exact ce-am gandit eu. Intotdeauna cand m-am rugat, mi s-a raspuns cu ceva din mintea mea ca sa vad ca vine de acolo. Sunt multe astfel de momente, dar care toate s-au intamplat numai dupa ce am scris “Inteligenta materiei”.

- Ati scris despre Inteligenta materiei pentru ca apoi Ea sa va raspunda...

- Am avut chiar iesiri din timp, am stiut ce se va intampla a doua zi la ora H! Sau am iesit dintr-un accident iminent in timp ce ceilalti din masina au ramas muti, cu inima in gat. Atunci am fost sigur si stapan pe mine, ca asta este singura cale si, in loc sa opresc, ceea ce ar fi insemnat dezastru, maresc viteza. Si ma strecor printre doi, la milimetru. Atat de sigur eram, ca am inceput sa rad, spre disperarea celorlalti. Adica raspunsul a fost ca sa inteleg ca vine dintr-o zona in care Ratiunea aceea te asculta, te aude. Si am inteles ca Dumnezeu este in primul rand afect, sentiment, este iubire! Eu spun ce-am inteles si ce sufletul meu mi-a spus. Sigur ca Dumnezeu a facut lumea prin ratiune, dar cred ca a facut-o din iubire. Asta e convingerea mea, experienta mea concreta. Am spus: nu o impun nimanui, dar am dreptul la opiniile mele.

III. “Dumnezeu a intrat in sufletul meu!”

-Dumnezeu e in dialog cu noi, dar un altfel de dialog decat cel cu care suntem obisnuiti noi, oamenii. In sensul ca noi spunem cateva cuvinte din suflet si Dumnezeu ne raspunde cu niste lucruri care ni “se intampla”, cum obisnuim sa spunem.

- Corect. Si raspunsul e un dialog in definitiv, dar mi se parea atunci prea pretios sa spun ca eu am un dialog cu Dumnezeu.

- Dar orice om care sta la rugaciune si care primeste un raspuns e in dialog cu Dumnezeu...

- Eu am citit mult despre Iisus, nu numai literatura canonica ci si apocrifa, si am vazut ca El tot timpul spunea: ”nu eu ci Tatal din mine”. Eu cred ca Dumnezeu este dublura tuturor lucrurilor. Multi m-au combatut si mi-au spus: “Dumneata esti panteist!” Si ce e rau daca spun ca tot ce e in Universul asta e facut de Dumnezeu si ca el se afla inapoia tuturor lucrurilor? Te deranjeaza ca este peste tot, vrei neaparat sa fie undeva anume, in centrul universului? Pe mine nu ma deranjeaza sa Il vad peste tot. Asta e viziunea mea si asa rezulta din fizica cuantica, un argument pe care am sa-l invoc aici. Fizica cuantica spune clar: mai intai experientele facute in laborator au demonstrat cu privire la doua subparticule pereche care se invart in sens invers fiecare – miscarea de spin – ca daca uneia ii schimbi spinul si cealalta se schimba imediat. Sa zicem ca luam doua ceasuri care se invart in sens invers; daca schimbi acele unuia, imediat celalalt se schimba automat; daca il duc pe unul la capatul Universului, si acolo se schimba instantaneu. Si o alta experienta facuta in Franta, in ’83: se ia un foton, se imparte in doua si se trimit jumatatile prin fibra de sticla la 7 km distanta. Apoi li se da drumul sa iasa din conducte. Cei doi fotoni gemeni vin si se unesc din nou, ca si cum fiecare stia unul de celalalt. De aici s-a dedus ca exista o inteligenta dincolo de noi, la nivel de subparticula.

- Dumnezeu pare sa actioneze dinlauntrul materiei...

- In profunzimea materiei s-a calculat ca la dimensiunea de 10 la minus 23 - imaginati-va infinitul mic!- exista o ratiune, o inteligenta care tine toate subparticulele, universul atomic aflat la baza universului, in forma atomului care constituie Universul; si tot ce vine din profunzimea materiei ia forma la noi; materia pare corp solid, dar in realitate totul este energie, pentru ca si Dumnezeu este energie si informatie. Aceasta informatie care vine de undeva inseamna o ratiune care emite. Ce ratiune poate sa emita in Cosmos o informatie? Nimic altceva decat ratiunea lui Dumnezeu. El este cel care a constituit tot fundalul universului, mai mult, la baza universului sta o lege morala. Mi se pare extraordinar! Si vreau sa discut aici aspectul cercetat de mine: creierul respecta un cod etic, adica tot ceea ce este negativ, gandul, emotia, are ca efect in corpul nostru schimbarea reactiei din alcalin in acid, ceea ce inseamna boala, moarte etc. Tot ceea ce este pozitiv: generozitate, credinta, bunatate, compasiune pentru semeni se cheama in chimie alcalinitate, adica sanatate si viata. Tot ce e negativ produce rau, tot ce e pozitiv are un efect bun. Mai mult, creierul prelucreaza, proceseaza informatia in zone diferite: tot ceea ce este negativ o face intr-o zona si ceea ce e pozitiv in alta parte. Si atunci intrebarea: creierul este o masa anatomica – discutia o purtam neurologic, si nu poate sa aibe inteligenta, sa faca distinctia intre bine si rau, sa aleaga. Cea care discerne este o cunoastere, este constiinta! De unde vine constiinta? Din marea constiinta cosmica: Dumnezeu! Ceea ce numim noi Dumnezeu se foloseste pur si simplu de creierul uman pentru a arata omului care este calea dreapta care este calea gresita, eronata, care poate sa duca la suferinta, la boala si la moarte.

Creierul, in ultima instanta, respecta un cod etic care este codul religiilor, un cod intelectual de bun simt. Am spus doua lucruri: ca desi ateii cred ca sunt fara Dumnezeu, sigur Dumnezeu nu e fara ei! Si al doilea lucru, cred ca Dumnezeu prefera un ateu care respecta toate lucrurile bunului simt decat un credincios care cum iese din biserica, incepe sa injure vecinii ... Primul il respecta pe semenul sau fiindca bunul simt ii spune sa faca asa. El nu stie ca respecta o lege morala, cum spune Kant: “legea morala din mine si cerul instelat de deasupra capului”. Dupa opinie mea, este mai pretuit de Dumnezeu fata de celalalt care se duce de ochii lumii la biserica fara a fi neaparat mai bun...

- Confirmati spusele Mantuitorului: ”Nu tot cel ce spune “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor...” Considerati ca prin conferintele si cartile pe care le scrieti si dincolo de acestea Il propovaduiti pe Dumnezeu?

- Incerc sa-i arati unui om calea dreapta, existenta lui Dumnezeu, dar daca nu vrea sa fie convins, il las in pace! Dar din clipa in care mintea mea a inteles existenta lui Dumnezeu, niciodata de atunci nu mi-am permis sa ma indoiesc, indiferent in ce situarie ma aflu. Si mi-am spus de multe ori ca daca ar veni un regim care sa-mi spuna: “neaga-L pe Dumnezeu ca-ti tai capul!”, eu am sa spun: “multumesc, taie-l, caci pe Dumnezeu nu pot sa–L neg, pentru ca

El a intrat nu numai in convingerea mea intelectuala ci si in sufletul meu!”

IV. “Nu vom supravietui fara intoarcerea la Dumnezeu!”

- Ce credeti despre capacitatile autovindecatoare ale omului.Ce capacitate are omul spiritualizat de a se vindeca, din punct de vedere stiintific?

- In primul rand exista vindecari asa zis miraculoase, prin religie, prin Biserica, prin Dumnezeu. Le stiu, am citat pe Sfantul Nectarie, am scris mult despre asta, Iisus a dat atatea dovezi, apostolii aveau darul vindecarii. Exista oameni care au capacitatea de vindecare pentru ca Dumnezeu le-a daruit-o, dar exista si posibilitatea autovindecarii. Nu creierul produce constiinta, ci creierul o ia in primire, creierul construieste organismul care se poate inmulti. Deci constiinta e un fragment din marea constiinta divina. Noi suntem o scanteie din Dumnezeu! Si Iisus spune acelasi lucru, demonstrabil stiintific. In consecinta, aceasta ratiune - care e un fragment rupt din ratiunea divina - are capacitatea de vindecare, evident, prin procese de ordin pur biologic. Credinta este un camp. In momentul cand ma concentrez asupra unei zone si imi imaginez orice, un proces de vindecare, fac o schema a mea, unde trimit gandul trimit si energia care formeaza gandul. Deci cea mai mare forta din mine este gandul. La inceput a fost un gand, gandul lui Dumnezeu. Universul este un gand, este opera unui mare gand, o gandire a lui Dumnezeu. Asta inteleg eu din Sfantul Evanghelist Ioan: “La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era Dumnezeu”. Gandul intemeiaza, creeaza, gandul destrama!

- Cand vorbim despre Biserica avem in vedere doua notiuni complementare: biserica inteleasa ca locas de inchinare si acea comunitate de credinciosi care sunt botezati in numele Sfintei Treimi si care impartasesc acelasi sistem de valori, dintre care valoarea suprema e iubirea. Cum vedeti cele doua aspecte ale Bisericii astazi, in calitatea Dvs. de laic?

- Fac perfect distinctia intre biserica luata ca institutie si oamenii care reprezinta Biserica. Oamenii pot gresi si au gresit mult in istorie, dar mai putin in Biserica de Rasarit spre deosebire de Biserica Apusului. Inchizitia nu am inventat-o noi, ortodocsii, ci ceilalti. Si asta este una din marile rani pe chipul Bisericii. Si atunci am spus: pe mine ma intereseaza legea ca esenta, ca obiect, nu amprenta umana care a fost indelung lasata de-a lungul istoriei. Deci, nu includ tot clerul in niste erori pe care le-au facut altii, dimpotriva, stiu ca sunt oameni de mare spiritualitate, de mare onestitate; am in familia mea preoti, stiu ca sunt oameni ca si ceilalti care insa mijlocesc intre Dumnezeu si om, asa cum medicul, in felul lui, intermediaza intre Dumnezeu si om.

- In aceasta lume nebuna se mai face auzit glasul Bisericii?

- Biserica astazi, dupa opinia mea, este extrem de necesara pentru ca noi ne aflam intr-un moment in care omul s-a indepartat de Dumnezeu si si-a pierdut sensul. Filozofia materialista a alergarii dupa bani, dupa bunuri, nu numai ca l-a indepartat pe om de Dumnezeu, dar pur si simplu l-a lipsit de sens. Omul nu-si mai vede sensul, nu mai intelege ca acela de langa el e fratele lui. Am uitat cuvantul lui Iisus: voi toti sunteti fiii aceluiasi Tata, asadar frati, si ne ucidem, savarsim tot felul de stupiditati. Apoi, cand avem puterea, o utilizam in folosul nostru, egoist, si iata lumea a ajuns in acest impas. Opinia mea este ca in momentul de fata omul se afla intr-o mare criza spirituala. Criza lumii este, in primul rand, spirituala, e criza de sistem, de conceptie, de intelegere si lumea asta n-are nicio sansa de supravietuire. Sensul nu poate sa fie decat in ratiunea divina de dincolo de noi, sens descoperit de Iisus si marturisit de cei care s-au aflat in apropierea mortii clinice.

- Asadar, care este sensul?

- Sensul este: cunoasterea si iubirea! Sa-ti iubesti semenul, sa ai compasiune pentru el, sa te gandesti la binele celuilat, la ajutorul lui. Cu aceasta cunoastere, de aici, te duci in planul de dincolo, unde se continua cunoasterea. Omul este o continua cunoastere, ca si Universul, o continua prefacere si evolutie. De aceea eu nu cred intr-un Dumnezeu fix al lui Moise Care S-a revelat acum 4 sau 6 mii de ani. Atunci era o lume simplista, care intelegea putin sensul divinitatii si atunci Dumnezeu aparea amenintator si nemilos. Religia a tinut loc de lege si stiinta in vremuri fara lege si stiinta! Legea era Dumnezeu si stiinta era sa tii posturile si sa respecti regulile jocului. Omul de azi e altul, de aceea cred ca Biserica ar trebui sa fie daca nu inainte, macar in pas cu progresul cunoasterii, pentru ca poate oferi imens in pregatirea omului pentru viitor. Dupa opinia mea, lumea nu poate iesi din acest impas decat printr-o noua spiritualitate, o apropiere din nou de Dumnezeu, o revenire la ceea ce Iisus ne-a invatat. El este cel mai modern model pe care omul de azi poate sa-l urmeze, modelul de care a nevoie ca sa poata depasi marea criza in care se afla. Nu avem sanse de-a supravietui daca vom continua sa ne devoram unii pe altii. Daca acum 2000 de ani oamenii se bateau cu o bata si unul se alegea cu capul spart, in clipa de fata, in cazul unui conflict extins nu ar mai ramane nimic pe Pamant. Avem toate nesansele sa redevenim un bulgare de foc cum am fost acum 5 miliarde de ani, daca nu invatam nimic din istorie.

Sursa:
constiintaortodoxa.ro

Foto:
tvr.ro

*In lipsa unui acord scris din partea Secretele.com, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului "NU VOM SUPRAVIETUI FARA INTOARCEREA LA DUMNEZEU!" - PROF. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN

Iti Plac Secretele ?

Daca da, introdu aici adresa ta de E-mail pentru a afla mai multe Secrete.

Este GRATIS si nu facem spam !

Related Posts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

URMARESTE-NE!
[6][recent][recent][Ultimele Articole]